Abia acum câteva momente când ronțăiam dintr-o felie de parizer semi-prăjit îmi dădusem seama ca undeva acolo, pe plaiurile întunecate ale netului, lăsasem un blog.
Un blog care îmi așeza liniștea sufleteasca în loc atunci când sufletul zbuciumat de student la Politehnica era perturbat de gânduri bolnave.
Si uite asa am zis sa pun de-o ciorba, sa frec puțintel coceanu de covor, sa scarpin viezurele fiert în suc propriu și sa mai scriu pe aici după o pauza îndelungată.
De când n-am mai scris, nici Ghandi nu-și mai aduce aminte, ca nu m-a mai trezit în toiul nopții cu apeluri repetate sa ceara o „doza”, măcar un paragraf, de inspirație divina sa poată da mai departe. Da, mare nenorocit omul… plagiază texte de la mine mai rău ca Ponta și zice ca l-a inspirat vreo deitate
Sa-l fută greierii… deviem de la subiect… Ideea e ca n-am mai scris de un car de ani si intre timp s-au schimbat destule.
Mi-s corporatist. Dar rău de tot…
In fiecare luna aștept sa-mi vina salariul ca orice femeie ciclul, doar ca la mine nu întârzie, doar ca tine prea puțin, sa moara fetele…
Pana acum putem face o analogie a salariului cu ciclul.
Eu aștept sa vina.. ele nu! Eu vreau sa ma tina cat mai mult și sa fie cat mai mult, ele nu ! Pe ele le ia cu dureri când vine, pe mine ma ia cu dureri când se termina.
Nopțile acum trec ușor. Le dorm. Răsăritul îl vad în fiecare dimineață blestemata și ma cam fute gândul asta. E drept ca nu ma îndrept spre vrun laborator da cacat plin de fierătanii roase de șobolani din poli,dar nici intre pereți nu e bine.Noroc de weekenduri și de alcool.
Poate… asta o fi primul pas înspre maturizare ?! Sau pur și simplu devin sobru?
Blog de Politehnist : Live from the Dungeon ! 