Confesiunile unui politehnist: Viata ca o restanta

Au trecut 4 ani de cand a picurat din mine ultimul strop de umanitate. Viata pentru mine a fost si este in continuare o restanta. Au fost 4 ani grei, invaluiti in ceata, 4 ani care au trecut fara inteles si scop. Timpul este ireversibil imi sopteste vocea suava a panaramei aleia ce mi-a fost profa de romana in liceu. Fut-o gusterii tare si apasat la cioc! Patru ani de cand nu mai sunt om! Patru ani pierduti…

Si acum merg pe strada ca si voi, zambesc ca voi, salut prietenii ca voi, sper ca voi, respir ca voi si ma scobesc in cur ca voi(porcilor…). Doar ca nu sunt ca voi…

Sunt privit ca omul care trebuie sa repare lumea. Acel barbat din intuneric care iese tarandu-si ciocanul si cheia franceza pe asfalt si care rezolva tot ce scartaie. Si lumea nu vrea sa comunice cu acest om. Nu. El este mancatorul de lacrimi de bebelusi orfani. Cel care considera ca JB trebuie batut cu bateria de Dacie in cap pana crapa. Ma refeream la Iustin Baibar.

Voi mai aveti o sansa.

Ati terminat un ASE, un Spiru ceva acolo… Desi asta probabil inseamna ca sunteti niste curve notorii, asta nu e un sfarsit. E un inceput. Ati terminat o arhitectura sau medicina, sunt destui prosti pe lumea asta care sa se imbolnaveasca, sau sa se casatoreasca sa-si faca casa. Nu va port mila.

Sunt restant la capitolul viata si viata merge mai departe..

3 responses to “Confesiunile unui politehnist: Viata ca o restanta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s